Ghiduri de arhitectură pentru încadrarea în specificul local în mediul rural (2016-2022) – Ordinul Arhitecților din România (OAR), Grupul de lucru Rural
Eugen Vaida
Marina Gingirof
Horațiu Răcășan
Ignis Duvagi
Laurențiu Nicolae
Laura Zaharia
Elena Zaharia
Miklos Kollo.
zeci de arhitecți colaboratori
Descriere
Inițiativă a Grupului de lucru Rural al OAR (înființat în 2014) ca răspuns la nevoi și probleme semnalate frecvent de autorități locale și locuitori, Ghidurile își propun să prezinte un set de reguli uşor de aplicat, cu exemple clare, care să faciliteze alegerea modelelor adecvate de către cei care vor să construiască sau să intervină aspra clădirilor existente în mediul rural. Obiectivul esenţial al acestei serii de ghiduri este păstrarea spiritului aşezărilor rurale din România şi creşterea calităţii vieţii în mediul rural, concomitent cu conservarea tradiţiilor şi a peisajului cultural existent. Toate acestea sunt privite ca resurse de bază pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural.
Obiective majore:
– protejarea și promovarea identității culturale locale și a patrimoniului existent (material și imaterial) de pe teritoriul României, ca element strategic în dezvoltarea mediului rural;
– conștientizarea nevoii de protejare/ promovare a zonelor cu specific local valoros;
– educarea populației, a agenților economici rurali și a autorităților locale, în spiritul responsabilității față de patrimoniu și cointeresarea lor directă în protejarea/promovarea zonelor cu specific local valoros;
– resuscitarea tehnicilor ancestrale și a materialelor de construcție naturale, în spiritul protejării mediului și a dezvoltării durabile;
– folosirea arhitecturii (cu toate domeniile conexe) ca pârghie în dezvoltarea economică a mediului rural pe baze ecologice/responsabile;
– creșterea calității practicii profesionale în mediul rural;
– elaborarea documentelor ce vor reglementa intervențiile în mediul rural.
Elaborate în două etape principale (2016-2018, 2018-2022 – cu câteva excepții publicate recent), aceste ghiduri sunt munca unor echipe de arhitecți membri ai Grupului de lucru OAR Rural. Sunt grupate în zece zone geografice: Crișana și Satu Mare, Dobrogea, Maramureș, Moldova centrală Bacău / Neamț, Moldova de Jos și Vrancea, Moldova Nord – Suceava – Botoșani; Muntenia și Oltenia; Timiș – Caraș – Hunedoara; Transilvania Centrală și Transilvania Sud.
Promovate de OAR în relația cu autoritățile locale (prin prezentări pentru includerea în regulamentele locale, includerea în Ghidul primăriilor), cu operatori și asociații din domeniul turismului, locuitori și organizații neguvernamentale relevante din mediul rural sau din domeniul patrimoniului și prin intermediul mass-media Ghidurile au devenit o resursă valoroasă pentru conservarea arhitecturii tradiționale și oferite ca recomandare în acest sens. În unele cazuri, acestea au făcut și pasul spre reglementare, prin includerea regulilor în HCL-uri și regulamente de urbanism (PUG).