Țara Colibelor – Revitalizare peisaj și moștenire culturală montană 2024 – Asociația My Transylvania
Descriere generală
Școala de vară este desfășurată în cadrul proiectului „Țara Colibelor”, care își propune salvarea peisajului cultural montan și a modului de viață tradițional din Râu Sadului. Acest demers se realizează prin salvarea și reabilitarea unor colibe de fân ale localnicilor care cresc animale și practică transhumanța. Transhumanța este protejată din 2023 ca patrimoniu imaterial pe lista UNESCO și pentru noi, cel mai bun mod de a păstra biodiversitatea zonei.
Pe teritoriul comunei Râul Sadului proiectula identificat 70 de colibe, din care 35 sunt funcționale, 20 sunt parțial distruse, iar 15 sunt complet distruse. Localizarea lor este între 900 și 1.400 m, în zone inaccesibile cu mașina, accesul făcându-se pe jos sau cu caii și măgarii.
Peisajul cultural montan este rezultatul activității de oierit și al tuturor activităților conexe. Totul se întâmplă în jurul colibelor care au roluri diferite pe parcursul anului:
– adăpostire a animalelor la primul nivel;
– loc de depozitare pentru fân În pod. În perioada de vârf de vară (mijloc de iunie ș început de septembrie), turmele urcă la munte, la stâne iar la colibă se fac două rânduri de nutreț pentru oi, fânul și otava;
– loc de locuit pentru familia urcată la colibe.
Inițiat în 2021, proiectul a reușit, prin intermediul școlilor de vară, renovarea mai mult colibe și construirea uneia dispărute, un prototip de „tiny house” inspirat din specificul local. Datorită acestor activități a fost readusă la viață producția de draniță locală și folosirea ei la acoperitul construcțiilor de lemn.
Ediția 2026
Școala de vară Țara Colibelor 2026 s-a desfășurat între 11 și 19 iulie, la Râu Sadului, în zona Munților Lotrului și Cindrel. Ediția din acest an a avut ca obiectiv renovarea colibei familiei Crăciun Cerciu, din zona de fâneață Grui–Podei, familie cu două generații de ciobani activi și cu 300 de oi. Coliba a fost renovată integral, de la fundație și structura din lemn până la acoperișul tradițional din șiță, folosind materiale și tehnici locale. Au fost refăcute fundația și sistemele de drenaj, înlocuite elementele deteriorate ale structurii, refăcută șarpanta și învelitoarea și amenajat podul de fân, transformat într-un spațiu funcțional pentru primirea vizitatorilor la masă. Dorința familiei este să organizeze degustări de brânză în acest spațiu.
Pe lângă lucrările de șantier, participanții au avut parte de un program dedicat descoperirii patrimoniului rural și meșteșugurilor locale. Au fost organizate tururi ale colibelor renovate în cadrul proiectului, documentări ale arhitecturii tradiționale din sat și vizite pe ruta caselor tradiționale din Râu Sadului, inclusiv la Muzeul Lânii de la Moara Veche. Serile au fost dedicate prezentărilor despre arhitectura și cultura rurală, iar meșterii locali au susținut ateliere practice de sculptură și tâmplărie tradițională, producție de șiță, dulgherie și montarea învelitorilor. Astfel, școala de vară a fost nu doar un șantier de restaurare, ci și un spațiu de învățare, transmitere a meșteșugurilor și redescoperire a patrimoniului viu al Mărginimii Sibiului.