Itinerarea expoziției „Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic” – Asociația Igloo Habitat și Arhitectură

Itinerarea expoziției „Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic” – Asociația Igloo Habitat și Arhitectură

Project icon
Categorie Itinerare expoziții
Organizație Asociația FABER
Localizare Tulcea și Brăila
Status Încheiat
Grupuri țintă Publicul larg, vizitatorii locali din Tulcea și Brăila, comunitatea culturală și iubitorii de arhitectură.
Număr beneficiari Peste 30.000 de utilizatori digitali și aprox. 60 de participanți direcți la vernisaje și conferințe
Procent de finanțare 85%
Suma finanțată 30.656,00 RON
Coordonator proiect Andresoiu Bruno Andrei
Echipă proiect
Asociația Igloo - Habitat și Arhitectură

Proiectul expozițional a prezentat stilul pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic, un fenomen estetic și urbanistic aparte, cu o identitate distinctă în contextul arhitecturii românești din prima jumătate a secolului XX. Expoziția a fost alcătuită din 20 de panouri (forex, 186 x 110 cm) care au ilustrat, prin imagini de arhivă, planuri, texte și fotografii recente, exemple relevante ale acestui stil, punând în evidență influențele mediteraneene în formarea unui limbaj arhitectural local.

După prezentările de succes organizate în două spații de maximă vizibilitate – Faleza Cazinoului din Constanța și Palatul Suțu din București – unde expoziția a fost însoțită de o conferință și două tururi ghidate dedicate publicului larg, proiectul și-a confirmat impactul cultural și interesul generat în rândul vizitatorilor. Numărul ridicat de vizitatori și ecourile pozitive din presă și mediul cultural au determinat itinerarea expoziției la Tulcea și Brăila, ca o continuare firească a circuitului început la Constanța.

Cele două orașe, Tulcea și Brăila, s-au alăturat organic acestei inițiative datorită profilului lor istoric și identitar comun, caracterizat de o bogată moștenire multiculturală și de o dezvoltare urbană legată de influențele sudice și dunărene. În ultimii ani, ambele orașe au început să-și consolideze vizibil rolul în rețeaua culturală regională, devenind centre active pentru proiecte dedicate patrimoniului și dialogului intercultural.

În acest context, includerea Tulcei și Brăilei în itinerariul expoziției a reprezentat un pas firesc și necesar, contribuind la reconstituirea unui context patrimonial extins, care depășește granițele naționale, și la consolidarea unei conștiințe culturale comune legate de valorile arhitecturii sud-est europene.